Fotografia comercială, oportunitate în criză.

Ștefan Socaciu spune că face parte din acea categorie privilegiată de oameni care fac ce le place și sunt și plătiți pentru asta. Este antreprenor și artist fotograf, realizează fotografie de produs, fotografie culinară, de arhitectura, și preda fotografie în cadrul Școlii de fotografie Ciorchin (alături de co-fondatorul Radu Sălcudean).

Pe Ștefan l-am cunoscut în calitate de cursant Ciorchin în grupele de începători și mai apoi la avansați. La câțiva ani distanță, Ștefan și Radu au urmat un program de planificare strategică cu subsemnatul, motiv pentru care îl avem invitat azi la o discuție despre acest tip de antreprenoriat.

Cum afectează epidemia Scoala de fotografie Ciorchin și propria afacere de producție foto?
După 7 ani, școala de fotografie, care organizează cursuri, master classes, ture foto și susține festivaluri și ong-uri pro bono, migrează cursurile și spre online dar încă caută soluții pentru partea practică a acestora.

Pe parte de producție foto lucrurile sunt mai așezate, pentru că are clienții care încă doresc poze. Și afacerea va crește, apreciază Ștefan, pentru că suntem într-un punct în care beneficiarii încep să înțeleagă că e mai scump să angajezi un diletant decât un profesionist. Departamentele de marketing și vânzări vor avea nevoie de imagini bune pentru a atrage atenția potențialilor clienți. Aici se va face diferența dintre firmele care vor funcționa în continuare și unele care nu prea vor mai funcționa.

Comunicarea se face predominant vizual
Ștefan ne explica și științific și cu argumente de vânzări și marketing, de ce crearea de imagine, va fi un business bun și în continuare, indiferent de condițiile economice. Imaginea si mesajul trebuie sa fie și puternice și bune pentru publicul țintă. Și asta aduce vânzări și succes.

Ce înseamnă de fapt fotografia comercială?
Ștefan invocă 3 categorii:
fotografia de produs, de catalog (prezintă produsul așa cum e el, îl pune corect în lumină sau într-o perspectivă spectaculoaă),
fotografia de lifestyle/ product placement (prezinți produsul așa cum este și cum îți îmbunătățește viața)
fotografia conceptuală (crează contraste la nivel conceptual sau contraste cromatice, sau surprinde prin asocierea de idei)
Legat de acestea, Ștefan spune că nu mai e vremea lui ‘merge și așa’. Profesionistii vor fi ușor de identificat și vor fi și indispensabili business-urilor de orice fel.

Alegerea furnizorului de servicii foto e condiționată însă de educația vizuală și comparația cu standardele de pe Pintrest, de exemplu sau cu propriul gust.

Mai da cineva bani pe cursuri de fotografie în vremuri tulburi?
Pentru că frumosul este hrană pentru suflet și atunci mai mult ca oricând avem nevoie de îndeletniciri care să ne îngrijească partea emoțională.

De ce ar vrea cineva să fie mai educat în fotografie?
Pentru că fotografia este comunicare. Comunicare vizuală. Deci dacă vrei să comunici mai bine, mai eficient în primul rand vizual. Și acum dar și pe viitor asta devine un must have. De exemplu, daca vreau să comunic mai bine emoțional dorințele clientului meu.

Fotografia e ca un sport de performanță.
Trebuie să te antrenezi constant dacă vrei sa performezi. La finalul cursurilor noastre vei avea o înțelegere peste medie a ceea ce înseamnă o fotografie bună. Un cumul de factori (compoziție, mesaj, încărcătură emoțională) înțelegi limbajul de specialitate și noțiunile de bază și de ce o fotografie e mai bună decât altă fotografie.

Cum poți ajuta antreprenorii din diverse domenii?
Ce știm să facem este să spunem povești prin fotografie. Să scriem cu lumină. Îi pot ajuta să își spună povestea prin imagini. În plus trebuie să vină în colaborare și cu departamentul de marketing și vânzări pentru a construi un proiect de comunicare unitar, coerent.

Legat de proiectele culturale în condiții vitrege
Plănuim să publicăm mai multe albume fotografice tiparite dar și online ca și demers cultural. Activitatea culturală nu se face ca business-ul pentru profit, ci pentru valoarea culturală pe care o crează. Avem multe fotografii realizate în toată România și le vom dedica o serie de albume de excepție și le vom dubla cu expoziții.

Puteti fi in contact cu noi accesand link-urile de mai jos:
Web: https://vision12.ro/
FB: https://www.facebook.com/Vision12.ro/
Mail: [email protected]
Mobile: 0744861059
https://www.facebook.com/Ciorchin/
http://ciorchin.ro/
http://stefansociaciu.ro/