Am discutat in baza intrebarilor Corinei Brandusam despre programul Evolution - pentru businessuri în vreme de criză În ultimele două săptămâni am primit pe mail, Facebook sau chiar direct la telefon mai multe întrebări legate de programul Vision 12 pe care îl derulez de peste un an. Iată câtva exemple de neclarități cu care m-am întâlnit. Întrebările de mai jos nu sunt citate, ci doar idei pe care le-am extras: Aș vrea să urmez Vision 12, dar vreau, în același timp, să fiu sigur că programul chiar e pentru mine și se pliază pe nevoile afacerii mele. Sunt interesat să aloc timp și energie pentru Vision 12, dar chiar un an? Nu există o variantă mai scurtă? Vreau să investesc în mine. îmi doresc să văd că businessul meu crește, dar nu stau chiar pe roze cu finanțele. De fapt, chiar de asta am nevoie de îndrumare ca să îmi revin cu cash flow-ul.  Înțeleg perfect întrebările și grijile pe care un antreprenor și le face acum în plină criză. Banii, timpul și energia sunt fără doar și poate resursele pe care tinzi să ți le drămuiești atunci când conduci o afacere în plină incertitudine. Iată de ce vin cu o veste care sper să te bucure: Lansez o versiune comprimată pentru Vision 12. Programul se va numi Evolution și va dura 3 luni. Practic, Evolution e Vision 12 redus la scară. Își păstrează aceleași proprietăți, dar e mai scurt. Desigur, rămân fidel vechiului principiu și anume că un an e cel mai bun interval ca să-ți pui pe roate un business și să aduci în el Claritate, Direcție și Rezultate. Totuși, atunci când alternativa lui Vision 12 e nimic, avem nevoie de o soluție care să te ajute să-ți pui afacerea în mișcare. Evolution, varianta de 3 luni, nu va putea niciodată să-ți aducă exact aceleași beneficii pe care un program de 12 luni le presupune, dar poate fi un start bun pentru tine în caz că nu știi încă de unde să începi. Am structurat în rândurile de mai jos cele mai importante informații despre Evolution: - Ce este, concret, programul? - Cui i se adresează? - Cum funcționează? Să luăm pe rând întrebările și să răspundem. Precis și la obiect. Ce este Evolution? La fel ca Vision 12, Evolution e un proces facilitat, adică un ansamblu de ședințe de consultanță, sesiuni de coaching și activități de monitorizare prin care tu, antreprenorul, și echipa ta vă întăriți strategia de business pe următorii 3-5 ani. Procesul este unul participativ. Eu răspund de proceduri, creez coontextul, iar voi, echipa din firmă, contribuiți cu idei și soluții. Rolul meu este să vă ajut să structurați, sintetizați și prioritizați cele mai bune soluții pentru business. Alături de mine în program lucrează o echipă de experți în finanțe, juridic, marketing, PR care îți pot oferi consiliere pentru ca afacerea pe care o conduci să de dezvolte pe toți pilonii ei de bază. Cui i se adresează? Evolution e o soluție pentru toate afacerile care au un minimum de 4 angajați și o cifră de afaceri de cel puțin 50.000 euro pe an. Spun cel puțin pentru că în program pot intra și companii cu unul sau două milioane de euro pe an și peste 50 de angajați. Iată cele mai comune probleme ale afacerilor care ajung în programul Evolution: - Vânzările nu merg bine, iar asta aduce blocaje în finanțele firmei - Rolurile în echipă nu sunt clar definite, iar oamenii nu lucrează eficient - Firma nu are o direcție precisă, iar asta demotivează echipa Dacă nu te confrunți neapărat cu problemele de mai sus, dar ești interesat să inovezi, dezvolți și să te organizezi mai bine financiar, atunci Evolution este cu siguranță un program care te poate ajuta. La finalul programului Evolution poți să obții, dacă ești implicat în proces, rezulate în cei mai importanți parameri ai afacerii: - Mărești cifra de afaceri - Ataci segmente noi de piață - Obții clienți noi - Creezi produse noi Cum funcționează Evolution? Procesul în sine e simplu. Nu spun că e floare la ureche, dar nici o filosofie ieșită din comun atunci când ai în preajmă un facilitator, adică o persoană calificată să te ghideze. Etapa 1. Organizăm o primă întâlnire cu echipa. Analizăm starea actuală a businessului și definim viziunea. Etapa 2. Ținem ședințe periodice cu echipa de management sau un reprezentant al echipei. Monitorizăm, practic, progresele și măsura în care deciziile pe care le-am luat împreună se implementează. Etapa 3. Analizăm rezultatele și rafinăm procesul. Iată algoritmul nostru de lucru: 1. Construim viziunea 2. Identificăm obstacole 3. Stabilim direcții de acțiune 4. Generăm un action plan pe un an Întregul proces se desfășoară online. Cum poți să intri în program? Sunt o persoană destul de prezentă în online și ușor de găsit.  Cea mai la îndemână soluție ca să încerci marea cu degetul e să te înscrii la o ședință 1 la 1. Intră pe pagina de mai jos și cere o ședință. Îmi spui ce te doare și fixăm de aici pașii următori. https://vision12.ro/coaching-11-online/